Mihail Ghica
Quick Facts
Biography
Mihail Ghica (n. 1794 - 1850), fiul Marelui ban Dimitrie și al soției sale, Elena Razu, a fost fratele a doi domnitori ai Țării Românești, Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828) și Alexandru D. Ghica (1834-1842). Sub domniile acestora, a ocupat diverse funcții, ajungând Mare Ban și Vornic din Lăuntru.
Om cultivat, amator de literatură și pictură, arheolog, colecționar de obiecte de artă și antichități, numismat, din 1842 membru al Societății de istorie și Arheologie din Odessa a fost fondatorul Muzeului Național din București. Cu denumirea completă „Muzeul Național de Antichități”, acesta a fost înființat în 1834, în cadrul Colegiului Sf. Sava din București, prin donarea de către vornicul Mihail Ghica a colecției sale de antichități. A stat la baza actualului Muzeu Național de Istorie a României
Mihail Ghica ne-a lăsat primul catalog numismatic în limba română, intitulat Răgazurile mele sau desfătări numismatice (1834-1842).
În 1836, sub conducerea lui Mihail Ghica, a fost înființată „Societatea d-agricultură a Rumâniei”.
La 26 iulie 1839, în mahalaua Broșteni, în apropierea mănăstirii Radu Vodă, lângă Dâmbovița, a fost înființat „Spitalul de nașteri și moșit”, sub conducerea doctorului Josef Sporer, spital clădit de marele ban Mihail Ghica, fratele domnului, care i-a asigurat veniturile din prisosul averilor spitalului Pantelimon.
Fiica sa, Elena Ghica, cunoscută sub pseudonimul Dora d'Istria, scriitoare, a fost prima femeie care a escaladat vârful Moench (4105m) din Alpii elvețieni la 11 iunie 1855 și vârful Mont Blanc, la 1 iunie 1860.