Marius Robescu

Marius Robescu
Date personale
Născut	20 martie 1943 București, România
Decedat	20 octombrie 1985 (42 de ani) București, RS România
Cetățenie	Regatul României Republica Populară Română RSR
Ocupație	poet
Activitate
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Marius Robescu (n. 20 martie 1943, București, România – d. 20 octombrie 1985, București, RS România) a fost un poet român.

S-a născut în familia ofițerului Florian Robescu și a soției sale, Ioana (n. Chiriță). A urmat studii secundare la București (1954-1962), apoi a studiat la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1962-1967).

A lucrat, începând din 1975, ca redactor la revista Luceafărul.

Marius Robescu a debutat cu poezii în 1965 în revista Luceafărul, fiind prezentat de poetul Ion Gheorghe. Debutul editorial a avut loc doi ani mai târziu cu volumul Ninge la izvoare (1967), urmat de alte volume de poezii: Viața și petrecerea (1969), Clar și singurătate (1972), Utopia ninsorii (1975), Spiritul însetat de real (1978), Pielea minotaurului (1982), Inimile de platină (1984) și Joc și înviere (1985), precum și de antologia de autor Spiritul însetat de real (1980). A mai publicat un volum de povestiri pentru copii (Mușuroiul, 1970) și o colecție de cronici dramatice intitulată Autori și spectacole (1980). A colaborat la revistele Viața românească, România literară, Luceafărul, Tribuna, Steaua etc. A fost distins cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor pe 1978.

Criticul Valeriu Cristea îl considera pe Marius Robescu un poet discret, cu o expresie profundă, concentrată și viguroasă, pe care critica literară românească conformistă a întârziat mult timp să-i recunoască valoarea. Poetul era conștient de valoarea lui atunci când scria: „Sub privirile voastre chiar/înnod eu ițele poeziei/cu marile și mărunte fapte ale vieții./Iar voi secerați iarba/și nu-mi împletiți o cunună/treierați boabele/și nu-mi gătiți o pîine./În felul acesta/pier eu din pricina voastră/astfel/pieriți voi degeaba.” Poezia lui Robescu purifică și abstractizează realul, susținea Radu G. Țeposu, dovedind sensibilitatea lucidă a autorului. Cu toate acestea, exprimarea poetică ar fi încifrată și prea rece, completa criticul Ion Rotaru. Mult mai reținut, profesorul Al. Piru scria că poetul Robescu ar fi „egal cu el însuși”, „liniar” și „exanguu”.

• Ninge la izvoare, versuri, Editura Tineretului, București, 1967;
• Viața și petrecerea, versuri, Editura pentru literatură, București, 1969;
• Mușuroiul, povestiri pentru copii, București, 1970;
• Clar și singurătate, versuri, Editura Cartea Românească, București, 1972;
• Utopia ninsorii, versuri, Editura Cartea Românească, București, 1975;
• Autori și spectacole (1970-1980), București, 1980;
• Spiritul însetat de real, versuri, cu o pref. de Petru Poantă, Editura Cartea Românească, București, 1980;
• Pielea minotaurului, versuri, Editura Cartea Românească, București, 1982;
• Inimile de platină, versuri, Editura Cartea Românească, București, 1984;
• Joc și înviere, versuri, București, 1985;
• Ideogramă: arta insomniei, cugetări, București, 1986;
• Poesii, București, 1996.

Traduceri

• Jean-Paul Sartre, Greața, București, 1981;
• Jean-Paul Sartre, Cuvintele, în colab. cu T. Cristea, București, 2000.

• Ion Rotaru, „Marius Robescu”, în vol. O istorie a literaturii române, vol. III: 1944-1984, Editura Minerva, București, 1987, pp. 472-473.