peoplepill id: horia-dulvac
HD
4 views today
4 views this week
The basics

Quick Facts

The details (from wikipedia)

Biography

Horia Dulvac (n. 17 august 1958 în judetul Dolj) este un scriitor român, prozator, și eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO).

Biografie

Studiile

În perioada anilor 1973-1978 a urmat cursurile Liceului Colegiul National Frații Buzești din Craiova, fiind membru al cenaclului școlar și colaborator al revistei liceului . A urmat cursurile Universitații Politehnice din Timișoara, Facultatea de Chimie, între anii 1979-1984. De asemenea, a urmat cursuri postuniversitare de administrație la Facultatea de Drept și Administrație Publică a Universității de Vest din Timișoara (2001), iar în anul 2012 a obținut titlul de doctor al Universității de Vest din Timișoara în domeniul filosofiei religiei și al filozofiei neopragmatiste.

În perioada studiilor universitare a fost redactor al revistei Forum Studențesc din Timișoara, membru al cenaclului literar „Pavel Dan” al Casei de Cultură a Studenților și prezență activă în mediile culturale studențești. A colaborat cu proză, poezie și reportaje la mai multe reviste de cultura din țară, primind mai multe premii culturale naționale și locale de prestigiu ale vremii.

Între anii 2000-20012 a fost redactor și membru în colegiul de redacție al revistei de cultură Mozaicul din Craiova.

Debutul

Horia Dulvac a debutat în revista Forum Studențesc din Timișoara în anul 1979 cu un grupaj de poeme, devenind, pe parcursul studiilor universitare, redactor activ al acestei reviste. De asemenea, a fost membru al cenaclului și grupării literare Pavel Dan, precum și prezență culturală activă în mediile literare ale vremii.

A debutat editorial cu volumul de proze scurte intitulat „Femeia lui Ghidirmic”, apărut la Editura Ramuri din Craiova în anul 1994 cu sprijinul unei burse de finanțare a Fundației Soros pentru o Societate Deschisă.

A colaborat cu poezie, proza, reportaje, eseuri, la revistele de cultură: Orizont, Forum Studențesc, (Timișoara) Viața Studențească, Observator Cultural, (București), Echinox (Cluj), Mozaicul, Ramuri, Scrisul Românesc, Convorbiri Literare (Iași), Familia (Oradea), SpectActor (revistă a teatrului Național din Craiova), Autograf, (Craiova), Argeș, Cafeneaua Literară , Calende (Pitești), Conta (Piatra Neamț), etc. De asemenea, a fost colaborator al unor revistelor de cultură în format electronic: Prăvălia culturală , Omniscop , Egophobia , Orizonturi Culturale Româno Italiene, ș.a.

Volume publicate

Deși a fost o prezență culturală activă în mediile timișorene între anii 1984-1989, edituri precum Facla (Timișoara) sau Scrisul Românesc (Craiova) i-au refuzat la vremea respectivă ofertele editoriale. Debutul editorial s-a petrecut abia în anul 1994, cu volumul de proze Femeia lui Ghidirmic, apărut la editura Ramuri din Craiova, cu sprijinul unei burse a Fundația Soros. În pofida circulației restrânse, volumul a fost bine primit de critică și mediile culturale naționale.

Prin bunăvoința scriitorului Viorel Marineasa, fostul îndrumător al casei Studenților, devenit după anul 1989 patronul editurii Marineasa din Timișoara, a publicat în anul 2000, volumul de eseuri intitulat „Îngrijorări fără mandat”, care reunește principalele contribuții ale autorului la eseistica culturală între anii 1990-2004, respectiv reunește eseuri publicate în paginile principalelor reviste culturale din țară.

În anul 2005, ca rod al colaborării cu revista Mozaicul din Craiova, publică la Editura Aius, volumul de eseuri Discursuri și părți, volum apărut cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor. Volumul a primit premiul "Tiberiu Iliescu" al fundației Gheorghe Țițeica și al revistei Mozaicul.

Tot în anul 2005, a publicat la editura clujeană Grinta, volumul de eseuri "Revanșe ale alterității”. După o pauză de circa un deceniu în proză, a publicat în anul 2009, la editura Scrisul Românesc din Craiova, volumul de proze Efect Doppler, carte care a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Craiova în anul 2010.

Au urmat volumele de eseuri „Feluri de posibil”, apărut la editura Dacia xxi din Cluj Napoca în anul 2011, precum și Fața și cortina, apărut în anul 2013 la editura Tipomoldova din Iași. Este prezent cu comunicări în antologiile Autoritatea valorii, valoarea autorității, Eminescu & Caragiale, Fizionomia spațiului public românesc, apărute la editura Aius din Craiova,în anii 2000-2005.

De asemenea, este prezent în volumul de antologie Zona. Prozatori și poeți timișoreni, apărut la Editura Marineasa din Timișoara, în anul 1997, precum și în Dicționarul bio-bibliografic al scriitorilor români din anii 80-90, apărut în anul 2000 la Editura Paralela 45, coordonat de Ioan Bogdan Lefter.

Este prezent în Antologia „Cele mai frumoase proze” apărută în anul 2014 la editura Adenium, Iași.

Premii literare

În perioada studiilor universitare, a obținut numeroase premii la concursurile literare studențești, ca de exemplu: premiul revistei Ramuri a Uniunii Scriitorilor din Craiova la concursul de proză Zilele Liviu Rebreanu desfășurat la Bistrița în anul 1984, premiul pentru proza la faza națională a Festivalului Artei și Creației Studențești din anul 1983, ș.a.

În anul 1992 a primit premiul pentru publicistică culturală al revistei Ramuri a Uniunii Scriitorilor din Craiova.

Între anii 1998 și 2014, a fost redactor, respectiv membru în colegiul de redacție, al revistei de cultură craiovene Mozaicul.

În anul 2005 a primit premiul Tiberiu Iliescu al revistei Mozaicul, pentru volumul de eseuri Discursuri și părți, apărut la editura "Aius" din Craiova.

De asemenea, în anul 2007 a primit premiul pentru eseu al revistei și Fundației Scrisul Românesc din Craiova.

După editarea volumului Efect Doppler, apărut la editura Scrisul românesc din Craiova în anul 2008, a primit premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor filiala Craiova.

Repere bibliografice (selectiv)

Volume publicate

  • „Femeia lui Ghidirmic”, proză, editura Ramuri, Craiova, 1994 – volum apărut cu o bursă a Fundației pentru o Societate Deschisă
  • „Îngrijorări fără mandat”, eseuri, editura Marineasa, Timișoara, 2000
  • „Discursuri și părți”, eseuri, editura Aius, Craiova, 2005
  • „Revanșe ale alterității”, eseuri, editura Grinta, Cluj Napoca, 2005
  • Comunicări în antologiile „Autoritatea valorii, valoarea autorității”, „Eminescu &Caragiale”, „Fizionomia spațiului public românesc”, editura  Aius, Craiova, 2000-2005, etc
  • .„Efect Doppler”, proză, editura Scrisul Românesc, Craiova, 2009
  • „Feluri de posibil”, eseuri, editura Dacia xxi, Cluj Napoca, 2011
  • „Fața și cortina”, eseuri, ed. Tipomoldova, Iași, 2013
  • "Cele mai frumoase proze ale anului", Antologie ed.Adenium 2014
  • "Efect Doppler", editia a II-a, editura Tracus Arte, Bucuresti, 2016

În volume

  • „Zona. Prozatori și poeți timișoreni din anii 80 și 90”, editura Marineasa, Timișoara, 1997, pag. 171-175
  • Petru Cârdu, prezentare pe coperta a patra a volumului de proze „Femeia lui Ghidirmic”, editura Ramuri, Craiova, 1994
  • Ion Bogdan Lefter, „Scriitori români din anii 80-90. Dicționar biobibliografic”, vol.1 (A-F), Editura Paralela 45, Pitești, 2000, pag. 231-232
  • Florea Firan, „Profiluri și structuri literare. Contribuții la o istorie a literaturii române. 1945-2005”, editura Socrate, Craiova, 2007
  • C. M. Popa, „Ceremonialul urgenței”, în „Brațul de la Lepanto”, editura Scrisul Românesc, Craiova, 2003, pag. 142-146

În periodice

Referințe critice

"Horia Dulvac ne dăruiește în Efect Doppler (Editura Scrisul Românesc, Craiova), două ample poeme, pentru că scriitura prozastică nu e decât un instrument stilistic. Un poet admirabil, cu o bogată înzestrare sufletească și cu o rafinată știință a construcției poetice, ținându-și cititorul de bună credință în miezul textului, acolo unde percepția realului și imaginația posibilului își dau mâna spre a-l face pe cel atent un complice al aventurii lirice" (Ioan Moldovan)

"The dead are in in fiction now, not that they were ever out, but they are in differently. In Horia Dulvac’s spectacularly and beautifully written short novel, the narrative voices who turn out to belong to dead or nearly dead people, are hypnotic. What makes them great is that the effects death has had on these characters are dire and minimal, though poetic and concentrated. This book, written in Romanian, is too good to be translated, but it will be, and I pity the poor translator. For instance, the narrator declares at one point that, “Once I rose to the sky during a prayer, and looking outside as if through a lens, I saw my face on the other side. I was about to be terrified of my face, and was about to fall. ‘Why in hell do I look like that,” I was asking myself.” Dulvac plays with tenses and creates unforgettable images of utter otherworldliness. For instance, “You have to run away on time. I remembered when I was going to have my first heart-attack, the dilating aorta, the body flying up...” ' (Andrei Codrescu)

"Emotia data de regasirea madlenei interioare este intens sublimata în pasaje ritualice din vârsta ignoranta, totusi plina de consistenta lumii, în cea a scriitorului, cel care stie acum ca traia plenar în adolescenta cele câteva timpuri: „În general casele sufereau de eczema, o boala de piele care facea sa se descuameze pojghita de var pâna la luciditate. Razuiam cangrena lor cu un spaclu de zugrav, strângând din dinti ca sa treaca. Oricum vârsta ma facuse un expert al durerii datatoare de sens, pâna la urma… Noi chiuleam de la orele de liceu sarind peste gardul de caramida care secreta deodata panici prafoase. În spatele nostru, paznicul scolii agita bratul cinematic. Fetele noastre, cu privirile umede de har, secretau deodata o admiratie sublinguala. Lasam în urma dracului liceul acela care tusea în caramizi. Ne duceam glont într-unul din viitoruri.“ (Nicolae Coande)

Note

The contents of this page are sourced from Wikipedia article. The contents are available under the CC BY-SA 4.0 license.
Lists
Horia Dulvac is in following lists
comments so far.
Comments
From our partners
Sponsored
Horia Dulvac
arrow-left arrow-right instagram whatsapp myspace quora soundcloud spotify tumblr vk website youtube pandora tunein iheart itunes