peoplepill id: constantin-stan
CS
7 views today
8 views this week
Constantin Stan

Constantin Stan

The basics

Quick Facts

The details (from wikipedia)

Biography

Constantin Stan
Constantin Stan în 2008 la Gara Burdujeni din Suceava.

Constantin Stan (n. 28 iulie 1951, București, d. 9 august 2011, București) a fost un prozator si publicist român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Date biografice

Constantin Stan s-a născut la 28 iulie 1951, în București. Absolvent al Facultății de Filologie a Universității București, secția Limba și literatura română - Limba și literatura franceză. A frecventat Cenaclul de proză "Junimea", condus de Ovid S. Crohmălniceanu. Constantin Stan a colaborat la România literară, Cronica, Tribuna, Amfiteatru iar în ultimii ani din viață a susținut rubrici permanente la revista Luceafărul de dimineață făcînd parte și din asociația omonimă, afliliată revistei.

Debut

  • În revisa Luceafărul, proză, 1972.

Volume publicate

  • Carapacea, Ed. Cartea Românească, 1979;
  • Nopți de trecere, Ed. Cartea Românească, 1984;
  • Vară târzie, Ed. Militară, 1986;
  • Iubire fără natură moartă, povestiri în limba rusă, Biblioteca Română, 1990:
  • Provizoriu, Sud, proză scurtă, Ed. paralela 45, 2000;
  • Vița ca literatură, Ed. Fundația Pro, 2001;
  • Gde Buharest, roman, Cartea Românească, 2010
  • Confesiuni fără glorie, eseuri, Tracus Arte, 2011

Premii

  • Premiul revistei Luceafărul, 1984;
  • Premiul Suplimentului literar-artistic al Scânteii Tineretului, 1985.

Note

Bibliografie

Legături externe

The contents of this page are sourced from Wikipedia article. The contents are available under the CC BY-SA 4.0 license.
Lists
Constantin Stan is in following lists
comments so far.
Comments
From our partners
Sponsored
Credits
References and sources
Constantin Stan
arrow-left arrow-right instagram whatsapp myspace quora soundcloud spotify tumblr vk website youtube pandora tunein iheart itunes