Ana Colda
Quick Facts
Biography
Ana Colda (n. 23 mai 1920, Petrila - d. 27 octombrie 1972) a fost o actriță română.
Biografie
A fost fiica cea mai mare a maistrului minier Ioan Colda și a Victoriei Colda. S-a înscris în 1943 la Conservatorul Regal, secția Artă dramatică. După absolvire, în 1948, a fost repartizată ca actriță la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. S-a transferat în 1952 la Teatrul de Stat Valea Jiului din Petroșani.
Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, actriței Ana Colda i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”. A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
S-a pensionat la 28 februarie 1968 din cauza unei boli necruțătoare, decedând la 27 octombrie 1972, la vârsta de numai 52 de ani.
În prezent, școala generală din Petroșani unde a învățat îi poartă numele.
Legături externe
- Ana Colda la Cinemagia