Ștefan Oprea

Ștefan Oprea
Date personale
Născut	26 septembrie 1932 Coarnele Caprei, Coarnele Caprei, Iași, România
Decedat	9 august 2018 (85 de ani) Iași, România
Cetățenie	România
Ocupație	critic de teatru[*]​ critic de film[*]​ dramaturg
Limbi	limba română
Note
Premii	Ordinul Național „Pentru Merit”
Prezență online
site web oficial
Modifică date / text

Ștefan Oprea (n. 26 septembrie 1932, Coarnele Caprei, Coarnele Caprei, Iași, România – d. 9 august 2018, Iași, România) a fost un dramaturg, prozator și critic de teatru și film român.

S-a născut în familia funcționarului Vasile Oprea și a soției acestuia, Aneta (n. Grigoraș). A urmat școala primară în satul Coarnele Caprei (1940-1945), cursul secundar la Liceul „C. Negruzzi” din Iași (1945-1948), studii medii la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași (1948-1952) și apoi Facultatea de Filologie a Universității din Iași (1952-1956). Ulterior a urmat studii post-universitare de limba engleză (1977-1978). A obținut în anul 2000 titlul de doctor în filologie al Universității din Iași cu teza Eminescu, omul de teatru.

După absolvirea facultății a lucrat ca redactor cultural la ziarul Flacăra Iașului (1956-1966), șef secție arte (1966-1969), secretar general de redacție (1970-1979), redactor-șef adjunct (1979-1993) și publicist comentator (1993-1996) la revista Cronica, redactor-șef al revistei Dacia literară (1996-2005) și consilier șef al Inspectoratului de Cultură al jud. Iași (1993-1996). A ocupat postul de profesor de jurnalism la Universitatea „D. Cantemir” din Iași, apoi, prin concurs, postul de conferențiar la Facultatea de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” din Iași (1992-2006).

A debutat cu versuri la Flacăra Iașului în 1957, publicând, de asemenea, un număr mare de cronici de teatru și film în revistele Iașul literar, Cronica, Convorbiri literare, Dacia literară, Tribuna, România literară, Teatrul, Cinema, Ateneu, Literatura și arta etc. A mai semnat cu pseudonimul Șt.O. Mugur. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Teatrale din România, al Uniunii Cineaștilor din România și al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru.

Ștefan Oprea a avut o preocupare constantă pentru teatru. Prima sa piesă, Inimă de ginere, a fost publicată în 1963 în revista Iașul literar. Piesele sale au fost jucate pe scenele teatrelor românești: Constelația Ursului (pusă în scenă la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, în regia lui E. Tr. Bordușan, în stagiunea 1968/1969), Dubla dispariție a Marthei N… (Teatrul Dramatic „G. Bacovia” din Bacău, stagiunea 1975/1976) și Plus sau minus viața (la același teatru, 1980). A publicat patru volume de teatru: Balansoar pentru maimuțe (1972), Căderea păsării de seară (1981), Viața și dragostea într-o vilă stil (2001) și Harap Alb și alții (2002) și a realizat dramatizări comice și carnavalești după Mark Twain (Prinț și cerșetor și Regele și yankeul, adaptare după Un yankeu la curtea regelui Arthur) și Ion Creangă (Un boț cu ochi din Humulești și Harap Alb). Piesele sunt alegorii fantasmagorice cu personaje simbolice care alunecă spre tărâmul suprareal (Constelația Ursului, Balansoar pentru maimuțe) sau drame polițiste cu accente etice (Dubla dispariție a Marthei N…, Plus sau minus viața). Personajele predilecte ale lui Ștefan Oprea sunt tineri idealiști însetați de adevăr și adversari ai falsității și imposturii, plasați într-o luptă inegală, sumbră sau uneori chiar sinistră, cu lașitatea și obtuzitatea societății.

Romanele Procesul manechinelor (1974) și Plus sau minus infinitul (1978) conțin o literatură polițistă teatrală ce combină investigația proprie genului cu analiza psihologică, conturând un „joc al ipotezelor” și trecând dincolo de aparențe. Criticul Florin Faifer constata că romanele sus-menționate conțin clișeele specifice genului, manevrate însă cu o luciditate ironică, iar pasajele descriptive sunt impregnate de un lirism calofil.

A publicat mai multe volume de critică teatrală (Martor al Thaliei, 1979; Din fotoliul 13, 1986; Chipuri și măști, 1996; Eminescu, omul de teatru, 2000) și cinematografică (Statui de celuloid, 1972; Filmul, vocație și rutină, 1974; Diorame cinematografice, 1983; Stelele Oscarului, în colab., I-III, 1996-2004), în care sunt întreprinse analize meticuloase ale unor spectacole teatrale sau filme românești și străine, ce urmăresc gradul de creativitate artistică. Volumul Scriitorii și filmul (2004) analizează procesul de transformare a operei literare în film, evidențiind calitățile și defectele ecranizărilor în raport cu scrierea de inspirație.

Activitatea de critic de teatru și film a profesorului Ștefan Oprea a fost recunoscută prin decernarea mai multor premii: Premiul de critică al A.T.M. (1982); Premiul revistei Tomis (1987); Premiul Salonului de Carte, Iași-Chișinău (1996); Premiul Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, A.I.C.T. (1997; 2001, secția română) și Premiul pentru întreaga activitate al Uniunii Teatrale din România (UNITER) (2012). De asemenea, a fost decorat în anul 2002 cu Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler „pentru meritele avute în creația artistică și promovarea culturii românești în țară și peste hotare, pentru abnegația deosebită în slujirea instituțiilor culturale din Moldova”.

Cu ocazia aniversării a 80 de ani de viață, fosta lui studentă Alina Ilașcu-Paraschiv a coordonat publicarea volumului omagial Ștefan Oprea, față și profil în 80 de fărâme (Ed. Dana Art, Iași, 2012), în care au fost incluse 80 de fragmente critice, interviuri, consemnări, mărturisiri, semnate de specialiști recunoscuți.

• Balansoar pentru maimuțe, teatru, Ed. Cartea Românească, București, 1972;
• Statui de celuloid, critică cinematografică, Ed. Junimea, Iași, 1972;
• Filmul, vocație și rutină, critică cinematografică, Ed. Junimea, Iași, 1974;
• Procesul manechinelor, roman polițist, Ed. Junimea, Iași, 1974;
• Plus sau minus infinitul, roman polițist, Ed. Junimea, Iași, 1978;
• Martor al Thaliei, critică teatrală, Ed. Junimea, Iași, 1979;
• Căderea păsării de seară, teatru, Ed. Junimea, Iași, 1981;
• Diorame cinematografice, critică cinematografică, Ed. Junimea, Iași, 1983;
• Din fotoliul 13, critică teatrală, Ed. Junimea, Iași, 1986;
• Chipuri și măști, critică teatrală, Ed. Cronica, Iași, 1996;
• Stelele Oscarului, critică si istorie cinematografică, în colab. cu fiica sa, Anca-Maria Rusu, Iași, vol. I, II, Ed. Junimea, Iași, 1996, 2002, vol. III, Ed. Opera Magna, Iași, 2004;
• Școala ieșeană de teatru, istorie teatrală, Ed. Univ. de Arte, Iași, 2000 (coautor);
• Eminescu, omul de teatru, istorie teatrală, Ed. Timpul, Iași, 2000;
• Viața și dragostea într-o vilă stil, teatru, Ed. Axa, Botoșani, 2001;
• Harap Alb și alții, dramatizări, Ed. Timpul, Iași, 2002;
• Scriitorii și filmul, critică și istorie cinematografică, Ed. Timpul, Iași, 2004;
• Școala ieșeană de teatru, prezentare monografică, Ed. Artes, Iași, 2005 (coautor);
• Căruța lui Thespis, critică și istorie teatrală, Ed. Opera Magna, Iași, 2006;
• Măria Sa Teofil Vâlcu, Ed. Timpul, Iași, 2007.

• Aurel Sasu (ed.), Dicționarul biografic al literaturii române, vol. II, Editura Paralela 45, Pitești, 2004, pp. 259-260.

• Site personal