Petre Alexandrescu

• Acest articol se referă la pictorul Petre Alexandrescu. Pentru alte sensuri, vedeți Petre Alexandrescu (istoric și arheolog) .

Petre Alexandrescu
Date personale
Născut	1828 București sau Craiova , Țara Românească
Decedat	18 iulie 1899 (71 de ani) Brăila, Regatul României
Căsătorit cu	Athina Rally
Cetățenie	România
Ocupație	pictor
Activitate
Domeniu artistic	pictură, pictură murală
Pregătire	Léon Cogniet
Profesor pentru	Ion Andreescu
Mișcare artistică	Academism
Opere importante	pictura murală de la Mănăstirea Antim
Modifică date / text

Petre Alexandrescu (n. 1828, București sau Craiova - d. 18 iulie 1899, Brăila) a fost un pictor român.

Petre Alexandrescu s-a născut după unii analiști la București în anul 1828, după alții probabil la Craiova. Ipoteza că s-ar fi născut în capitala Băniei survine chiar de la o declarație a artistului făcută într-un act datat în 28 februarie 1851 prin care și-a numit părinții ca fiind locuitori ai Craiovei. Istoricul Ion Frunzetti a opinat că este foarte probabil ca familia pictorului să se fi mutat acolo în acea perioadă.

Pictorul a dovedit de timpuriu abilități în domeniul artei, fapt pentru care el a ajuns în anul 1851, deja de la vârsta de șaptesprezece ani, să îndeplinească funcția de profesor de desen sau, probabil, după Frunzetti, doar suplinitor al unei catedre de desen la o școală neprecizată. Petre Alexandrescu a fost remarcat de către Barbu Știrbei în împrejurări necunoscute și a hotărât să-l trimită în străinătate pentru ca să-și completeze studiile, care studii nici ele nu se știe astăzi unde le-a început. Există în schimb atestări documentare, așa cum este un ofis domnesc emis în ianuarie 1851, prin care se aprobă trimiterea tânărului artist la Roma pentru o perioadă de patru ani. Finanțarea bursei care s-a acordat a fost susținută de către Eforia Școalelor. Printr-o declarație pe care a dat-o pictorul ca urmare a luării la cunoștință a deciziei domnești, acesta se obliga ca după terminarea studiilor să îndeplinească funcția de profesor de desen prin școlile publice. Din acest document a dedus Frunzetti că Barbu Știrbei dorea formarea pedagogilor în școlile de artă și nu a pictorilor profesioniști. Din aceeași declarație se relevă că proaspătul bursier a dorit să plece mai întâi la Viena și mai apoi la Roma. Cert este că bursa a fost acordată începând din data de 1 martie 1851.

Petre Alexandrescu a plecat din țară la sfârșitul lunii martie a anului 1851, așa cum reiese din corespondența sa prin care a amintit că a ajuns la Viena în ziua de 3 aprilie 1851. Într-o scrisoare trimisă Eforiei Școalelor, artistul a povestit despre primul contact cu orașul și despre discuțiile pe care le-a avut cu un pictor despre cel mai bun parcurs educațional pe care ar trebui să-l facă. Astfel, sfaturile pe care le-a primit l-au încurajat să plece la studii la Paris sau în Italia pentru că Academia de la Viena nu era cea mai bună opțiune. Un alt motiv pentru care Petre Alexandrescu nu a urmat cursuri de artă la Viena a fost necunoașterea limbii germane deoarece „... eu vroescu mai întâi să-mi corijez desemnu, ș-apoi să-ncep la lucruri mai înaintate; și cum aș putea să mi-l corijez necunoscând nicidecum limba germană? N-ar fi o pierdere de timp ca să rămân aici?”

Din cauză că pașaportul pe care-l avea, menționa punctul de destinație finală Viena, artistul a așteptat până în ziua de 5 mai pentru a primi viza pentru Italia. A ajuns la Roma în 30 mai 1851 și a trimis o scrisoare Eforiei în care a precizat că „... îndată după aranjare am căutat pe dl. Tattarescu și nu l-am găsit, plecat cu 20 de zile înaintea sosirii mele, pentru Florența. Eu am luat cu chirie odaia ce a avut-o dl. Tattarescu atîția ani, la Via Frattina nr. 99.” Practic, Alexandrescu a pășit pe urmele lui Tattarescu. Nu se știe dacă s-a înscris la Academia di San Luca, cert este că a rămas la Roma cinci ani de zile, pânăîn 1856. Din afirmațiile lui Ion Frunzetti, artistula trecut în 1856 pe la Paris unde ar fi fost elevul lui Léon Cogniet (1794 - 1880), care era profesor al Academiei de Arte și avea o mare influență asupra tineretului. Tot Frunzetti a afirmat că Alexandrescu a fost coleg de atelier cu Jules Lefebvre, Carolus Duran și Emile Bayard, care erau pictori academiști opozanți fervenți ai înnoirii limbajului artistic.

În anul 1858 a pictat la Paris o Unire a Principatelor.

În 1858, pictura Unirea Principatelor, a fost litografiată și difuzată în tiraj de masă. Litografia, tipărită la Wonneberg, din care un exemplar se afla la Palatul Patriarhal (fost și Palatul Camerei Deputaților) din Dealul Mitropoliei, este o alegorie: la partea superioară Sfânta Treime, protectoare; jos, pe pământ, un înger încoronat, care strânge mâinile celor două țărănci, simbolizând cele două principate unite. Pe o treaptă, mai jos, alte două femei: Justiția și Istoria, sunt martore la acest act solemn.

După 1859, Alexandrescu s-a întors la Craiova, la părinții săi, unde a pictat portretele membrilor familiilor boierești din oraș: Oteteleșeni, Vărvoreni, Filișeni. În ianuarie 1860 a plecat la București, devenind profesor de desen la gimnaziul Lazăr, unde a rămas până la 1867. Aici l-a avut ca elev pe viitorul pictor de renume Ion Andreescu. Cât a fost profesor, a executat o serie de portrete de episcopi și arhierei la cererea lui Dionisie Romano, episcopul Buzăului.

Pictor de biserici

A contribuit la decorarea bisericii Antim din București. Între 1860-1863, sub grija episcopului Clement al Argeșului, pictura originală a fost înlocuită cu alta, lucrată în frescă de pictorul Petre Alexandrescu. Peste tot se observă tendințele naturiste ale pictorului. Întreaga pictură a bisericii păstrează elemente de imitație a marilor artiști ai Renașterii, atât în compoziție cât și în tratarea personajelor.

A lucrat la Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Brăila.Pictura este executată în ulei, cu dominarea culorilor crem și maron închis, în anii 1863-1865, într-un stil de inspirație renascentistă italiană.

În timp ce picta Biserica „Sfântul Nicolae” din Brăila, a fost admirat de fiica lui Rally, un mare bogătaș grec din Brăila, proprietar al teatrului și al hotelului cu același nume, precum și al multor prăvălii. Când grecul a aflat că fiica sa nu mai are somn din pricina unui „zugrav” de biserici, a trimis-o departe, la Messemvria. Petre Alexandrescu a continuat să picteze Biserica Sf. Nicolae. Când fresca era uscată, pictorul, sub înflăcărarea iubirii, s-a înfățișat la părinții fetei hotărât să-i ceară mâna. Inițial, grecul Rally nu prea s-a lăsat înduplecat de insistențele tânărului spiritual. Dar, ca să fie sigur, a chemat-o pe fiica sa pentru a-i cere încuviințarea. Într-un final a fost de acord să-și dea fata după Petre Alexandrescu, dar i-a interzis acestuia să mai pună mâna pe "vopsele". Petre Alexandrescu a consimțit și a mai pictat doar chipul soției sale, Athina, după care a renunțat definitiv la pictură. Considerând că viața pe care o trăia la București era lipsită de perspective, deși era apreciat de contemporani ca pictor, a rămas la Brăila, unde a practicat negustoria până la sfârșitul vieții. Contemporanii remarcau că, pentru a se putea căsători cu femeia iubită, Petre Alexandrescu a renunțat la penel și a devenit un „om serios”.

A fost bunicul dinspre mamă al baritonului Petre Ștefănescu Goangă.

Lucrări ale lui Petre Alexandrescu se găsesc în galeria de pictură națională a Muzeului de Artă Craiova, și anume portretele familiilor Otetelișanu, Vorvoreanu, Filișanu, Ion și Masia Hagiad.

• Ion Frunzetti: Arta românească în secolul al XIX-lea, Editura Meridiane, București, 1991 ISBN 973-33-00-77-2
• Jacques Wertheimer-Ghika: Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, redactor Raoul Șorban, ESPLA, București, 1958