Wladimir Hegel

Wladimir C. Hegel s-a născut în anul 1839 la Paris, părinții săi fiind de origine polono-germană.

Wladimir Hegel descinde în linie directă dintr-o dinastie de sculptori: străbunicul său, Józef Hegel, bunicul, Antoni Hegel, și tatăl său, Konstanty Hegel, au fost sculptori de profesie. Tatăl său, Konstanty Hegel, a absolvit Liceul și apoi Universitatea din Varșovia, la Facultatea de Belle Arte, în 1823, avându-i ca profesori pe renumiții artiști: Paweł Malinski, Antoni Brodowski și Antoni Blank.

Wladimir Hegel a studiat în Germania și la Paris la École des Beaux Arts, unde în mod fericit a fost cunoscut de omul de cultură și bărbatul de stat român Vasile Urechea-Alexandrescu, care primise în 1873 o statuetă realizată de sculptorul Hegel, drept omagiu pentru participarea sa la Congresul latinității de la Paris, și care l-a convins să vină în România, unde l-a sprijinit să se afirme.

El s-a stabilit în România în anul 1885 și a devenit primul profesor de sculptură al Academiei de Belle Arte din București după ce, la 30 noiembrie 1898, Ion Georgescu moare subit și este urmat la catedră de Wladimir Hegel, numit profesor de modelaj și de desen ornamental, În perioada 1898-1902 l-a avut ca elev și pe Constantin Brâncuși.

W. Hegel i-a fost profesor și sculptorului Dimitrie Paciurea, căruia i-a insuflat cultul pentru formă, și pe care l-a sprijinit să își continue studiile la Paris.

Prin preocuparea sculptorului Wladimir C. Hegel s-a importat din Anglia o instalație completă de turnare a metalelor pentru Școala de Arte si Meserii. Așa a format o serie de turnători români, care au contribuit la realizarea în țară de statui și monumente.

Dintre lucrările sale menționăm următoarele:

Sculptura de interior a lui Miron Costin de la Muzeul Național de Artă al României

• Statuia lui Miron Costin din Iași - realizată din bronz și dezvelită la 18 septembrie 1888, soclul fiind realizat de arhitectul Nicolae Gabrielescu. Pentru realizarea acestei sculpturi, Hegel a consultat mai multe izvoare moldovenești, cronici poloneze și alte documente; se pare că sculptura a fost inspirată de un portret existent la Biserica Teodoreni din satul Burdujeni (astăzi cartier al municipiului Suceava). Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice): IS-III-m-B-04302.

Pictorul Nicolae Tonitza (1886-1940) considera această statuie drept cea mai bine realizată statuie din România de până atunci. "Cea mai reușită statuie, din câte s-au ridicat pe pământul țării românești este, fără tăgadă, statuia cronicarului Miron Costin, din Iași. Esteții sunt unanimi în această părere. Este cea mai reușită, fiindcă îndeplinește toate calitățile ce se cer unui monument public. E elocventă, fără să fie zbuciumată. E ireproșabilă ca forme anatomice și ca proporții. E ideal adaptată la un soclu cu o arhitectură pitorească și cuminte. E documentat costumată. E expresivă și sugestivă. Și, mai cu seamă, e decorativă și perfect încadrată în decorul înconjurător...''

• Statuia lui Vasile Alecsandri din Iași - realizată din bronz și dezvelită la 15 octombrie 1906. În august 1890, Consiliul comunal al orașului Iași hotărăște, la inițiativa lui Vasile Pogor, ridicarea statuii lui Vasile Alecsandri. În acest scop s-au împărțit 1.000 de liste de subscripție. După 10 ani, Pogor îl contactează pe Wladimir C. Hegel, care se angajează să facă statuia pentru 30.000 de lei. Statuia a fost dezvelită în anul 1906.

• Bustul lui Vasile Alecsandri din Bacău, turnat în bronz, realizat în mărime naturală, cu detalii anatomice și vestimentare tipice sculpturii din secolul al XIX-lea, a fost instalat în anul 1897 în grădina publică, pe un piedestal de piatră cioplită cu inscripții pe toate laturile pietrei. În prezent, bustul se află, din păcate fără soclul de epocă, în fața Colegiului Național "V.Alecsandri". Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice): BC-III-m-B-00922.

• Monumentul Eroilor Pompieri din București - realizat din bronz și dezvelit la 13 septembrie 1901. Inițial amplasat pe Dealul Spirii, în fata Arsenalului Armatei, a fost mutat în anii `80, ca urmare a construirii Casei Poporului -in prezent, Palatul Parlamentului - monumentul a fost mutat la intersecția Căii 13 Septembrie cu Str. Izvor, în fața Hotelului Marriott. Monumentul este închinat eroilor pompieri care au ripostat trupelor otomane venite să înnăbușe revoluția din 1848. Monumentul Eroilor Pompieri fusese înscris la poziția 135 pe lista monumentelor de artă din HCM 1860A/1955.

• Bustul Reginei Elisabeta de la Muzeul Național Peleș - realizat din marmură în anul 1891. Regina Elisabeta este reprezentată bust, cu capul ușor întors spre dreapta, cu părul prins coc și diademă. Lucrarea aparține seriei de busturi ale unor personalităti culturale și politice din epocă..

• Bustul lui Mihai Kogălniceanu de la Academia Română - realizat din bronz patinat în anul 1893. Kogălniceanu i-a pozat sculptorului la Constanța în 1893, bustul fiind realizat de către sculptor în cel mai bun stil neoclasic. Hegel a mai executat o mască din gips, care, împreună cu acest portret, i-au servit artistului pentru monumentele de la Iași și Piatra Neamț.

• Bustul lui Mihai Kogălniceanu de la Galați, ridicat la numai doi ani de la încetarea din viață a lui Mihail Kogălniceanu, este amplasat pe strada Domnească nr. 111, în fața Facultății de Mecanică a Universității „Dunărea de Jos”. Cod LMI (Lista Monumentelor Istorice): GL-III-m-B-03135.

• Monumentul lui C. A. Rosetti din București, inaugurat la 20 aprilie 1903. Monumentul este înscris în Lista monumentelor istorice 2004 - Municipiul București la nr. crt. 2359. Cod LMI 2004: B-III-m-A-20030, cu denumirea "Monumentul lui C. A. Rosetti".

• Coloana comemorativă de la Muzeul Național Peleș - realizată din bronz în anul 1903. Lucrarea este un proiect al unui monument comemorativ de mari dimensiuni, proiectat de Hegel pentru a celebra victoria armatei române în Războiul de Independență. Pe fusul coloanei sunt redate episoade din timpul războiului, lucrarea făcând, tipologic, referire la Columna lui Traian de la Roma. Poartă inscripția: 1877-78/ REGELUI CAROL I/ CORPUL DE GENIU ROMÂN/1903.

• Sculptura de interior a lui Miron Costin de la Muzeul Național de Artă al României - realizat din bronz și nedatat. În această reprezentare, Miron Costin are barbă, mustață și plete, iar pe cap poartă o coroană.
• Monumentul lui Dinicu Golescu din București, ridicat în 1908, se află la intersecția bulevardului Dinicu Golescu și a străzii Mircea Vulcănescu (fostă Ștefan Furtună). Îl reprezintă pe Dinicu Golescu (1777-1830) și pe cei patru fii ai săi, Ștefan Golescu (1809-1874), Nicolae Golescu (1810-1877), Radu Golescu (1814-1882) și Alexandru Golescu (1818-1873). La ridicarea monumentului, W. Hegel a sculptat statuia lui Dinicu Golescu și a colaborat cu sculptorii Carol Storck și Dimitrie D. Mirea pentru busturile fiilor acestuia.

În perioada antebelică, aleile Grădinii Ateneului Român erau împodobite cu busturile care reprezentau mari oameni politici, de cultură sau artiști români. O parte din acestea au fost create de W. C. Hegel: Mihail Kogălniceanu, P.S. Aurelian, Ienăchiță Văcărescu, Constantin Esarcu, Vasile Urechea-Alexandrescu, C. I. Stăncescu. Din păcate, acestea nu s-au păstrat, pentru că au fost distruse în anii regimului comunist.

Sculptorul Wladimir C. Hegel a încetat din viață în anul 1918.

• 

  Monumentul lui Dinicu Golescu din București

• 

  Monumentul lui C. A. Rosetti

• 

  Statuia lui Vasile Alecsandri din Iași

• 

  Statuia lui Miron Costin din Iași

• 

  Bustul lui Mihai Kogălniceanu de la Academia Română

• 

  Bustul Reginei Elisabeta de la Muzeul Național Peleș

• 

  Monumentul Eroilor Pompieri din București

Expoziții de grup:

• 1894 - Expoziția Artiștilor în Viață, București;
• 1902, 1905 - Expoziția Cercului Artistic, București;
• 1910 - Salonul Oficial, București;
• 1913 - Tinerimea artistică, București.

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Wladimir Hegel

• E. Bénézit, Dictionnaire critique et documentaire des peintres, sculpteurs, dessinateurs et graveurs, Tomes I–VIII, Paris, 1966.
• G. Oprescu, Sculptura statuară românească, Editura de stat pentru literatură și artă, București, 1954, p. 80, 83–91, 92, 98, 120, 122;
• Scurtă istorie a artelor plastice în RPR, vol. II, sec. XIX, sub îngrijirea acad. G. Oprescu, autori Radu Bogdan, Ion Frunzetti, Remus Niculescu, Editura Academiei, București, 1958, p. 221–223;
• Adrian-Silvan Ionescu, Mișcarea artistică oficială în România secolului al XIX-lea, Noi Media Print, București, 2008.
• G. Oprescu, în SCIA, tomul 19, 1972, nr. 1, p. 128–131;
• I. Munteanu, în Cronica,nr. 29, 21 iulie 1972;
• Virgiliu Z. Theodorescu, în București, Materiale de istorie și muzeografie XXIII, MIAMB, 2009, p. 203–233;
• Remus Niculescu, în SCIA, nr. 1, 1989, p. 57–77;
• Nicolae Mareș, în Dacia literară, nr. 91, iulie 2010

• ro Dicționarul sculptorilor din România, secolele XIX-XX, VOL. II
• ro Un secol de sculptură românească