Valeria Șterbeț
Quick Facts
Biography
Valeria Șterbeț (n. 15 noiembrie 1946, satul Miciurin, raionul Drochia) este o juristă din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al justiției (1999-2001).
Biografie
Valeria Șterbeț s-a născut la data de 15 noiembrie 1946, în satul Miciurin din raionul Drochia (RSSM). După absolvirea în anul 1966 cu diplomă de merit a Școlii pedagogice din Soroca, a lucrat timp de un an ca profesoară la Școala medie din satul Rădenii Vechi, raionul Ungheni. Urmează între anii 1967-1972 studii superioare la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, pe care o absolvește tot cu diplomă de merit. A obținut ulterior titlul științific de doctor în drept constituțional (2003).
După absolvirea facultății, este angajată consultant superior la Ministerul Justiției, apoi profesează ca judecător șipreședinte al Judecătoriei raionului Ungheni (1973-1984). În anul 1984 este transferată ca judecătoare la Judecătoria Supremă a RSSM (care s-a transformat în anul 1996 în Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova), devenind apoi vicepreședinta Curții (1998-1999). În paralel cu activitatea de judecătoare, între anii 1995 și 1997 a fost și secretar al Comisiei Electorale Centrale.
Valeria Șterbeț a îndeplinit funcția de ministru al justiției în guvernul format de Dumitru Braghiș (21 decembrie 1999 - 19 aprilie 2001). Revine în magistratură în anul 2001, fiind numită în funcțiile de președinte al Curții Supreme de Justiție și președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (2001-2005). În anul 2005 a fost reconfirmată ca președinte al Curții Supreme de Justiție.
La data de 15 februarie 2007, Valeria Șterbeț a fost numită în funcția de judecător al Curții Constituționale a Republicii Moldova pentru un mandat de 6 ani. Ea deține gradul superior de calificare al judecătorului.
În perioada în care a lucrat la Curtea Supremă de Justiție, Valeria Șterbeț a participat la elaborarea legislației naționale a Republicii Moldova. Ea a participat la un șir de conferințe internaționale, regionale și naționale, inclusiv la Congresul X al Organizației Națiunilor Unite. Pentru aceste merite, a fost distinsă cu medalia „Meritul Civic” (1996), Ordinul „Gloria Muncii” (2001) și Ordinul Republicii (2006).
Ea este căsătorită și are un copil.
Lucrări publicate
Valeria Șterbeț a publicat în calitate de autor sau coautor următoarele lucrări:
- Reforma judiciară și de drept în Republica Moldova – realizări, probleme, perspective (2004)
- Comentariul Codului penal (2005)
- Comentariul Codului de procedură penală (2005)
- Culegere de hotărîri explicative ale Plenului Curții Supreme de Justiție (2006)
- Ghidul judecătorului (2006)
- Curtea Supremă de Justiție – 10 ani de la înființare (2006)
- Manualul judecătorului la examinarea pricinilor civile (2006) etc.
Bibliografie
- Biografia sa pe situl Curții Constituționale a Republicii Moldova, accesată la 20 mai 2008
- Institutul de Reforme Penale - Dacă vom reuși să reformăm eficient sistemul judecătoresc, societatea va beneficia de o justiție funcțională și independentă... Interviu cu doamna Valeria Șterbeț, președinte al Curții Supreme de Justiție
- VipMagazin - Cei mai influenți 50 de moldoveni - 48. Valeria Șterbeț