Marilen-Gabriel Pirtea
Quick Facts
Biography
Marilen-Gabriel Pirtea (n. , Ștei, România) este un economist, rector al Universității de Vest din Timișoara și un deputat român, ales în 2016.
Studii
A urmat școala generală și liceul de matematică-fizică „Avram Iancu” din localitatea natală, susținându-și bacalaureatul în 1992. Apoi a urmat cursurile Facultății de Științe Economice a Universității de Vest din Timișoara, pe care le-a absolvit în 1997, cu specialitatea finanțe-bănci. În continuare a urmat tot acolo masterul în specialitatea fiscalitate, absolvit în 1998. În 2002 a obținut titlul de doctor în domeniul finanțe, cu teza Managementul trezoreriei întreprinderii, sub conducerea prof.univ.dr. Horia D. Cristea. În perioada 2007–2015 a urmat o serie de cursuri de specializare în specialitățile management universitar, securitate și diplomație.
Activitate profesională
După absolvirea facultății și-a continuat activitatea în cadrul Universității de Vest ca preparator (1997–2000), asistent (2000–2002), lector (2002–2005), conferențiar (2005–2008) și profesor (din 2008). Este conducător de doctorat în domeniul finanțe.
A îndeplinit funcțiile de cancelar al Facultății de Științe Economice (2004–2008), prodecan și decan al Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor (2008–2012), respectiv rector al Universității de Vest (din 2012).
Activitate politică
În 2016 a fost ales deputat în parlamentul României în circumscripția electorală nr. 37 din județul Timiș, din partea PNL. În cadrul Camerei Deputaților este membru al comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și secretar al comisiei pentru buget, finanțe și bănci.
Onoruri
- Cetățean de onoare al orașului Ștei (2014)
Note
Vezi și
- Legislatura 2016-2020 (Camera Deputaților)
- Parlamentul României
Predecesor: Ioan Talpoș | Rectorul Universității de Vest Timișoara 2012 – prezent | Succesor: |