Gheorghe Buicliu
Quick Facts
Biography
Gheorghe Buicliu (1883 - 1966) a fost un matematician român. A fost profesor de matematică la diverse școli militare, colonel, apoi general de artilerie.
Biografie
S-a născut la Oancea, Galați. A parcurs școala primară de la Murgeni și cea secundară la Iași, pe care le-a absolvit în 1904. A urmat Școala de Artilerie, de Geniu și Marină din București, apoi Școala Specială de Artilerie pe care a absolvit-o în 1912.
În 1925 este numit comandant al Școlii Speciale de Artilerie din Timișoara. În perioada 1928 - 1932 este comandantul unui regiment de artilerie. În 1932 este transferat în cadrul Ministerului Apărării Naționale. În 1935 este înaintat general ca în 1937 să fie trecut în rezervă.
A fost membru al Academiei de Științe, iar în 1938 este numit profesor de geometrie analitică la Școala Politehnică din București.
În 1945 a trecut în cadrul industriei de armament. Între 1954 - 1958 a lucrat în cadrul detașamentului geodezic al armatei.
Contribuții științifice
A activat în domenii ca: teoria numerelor, algebră, geometrie clasică, trigonometrie, balistică, geometrie analitică, analiză matematică și a fost un bun popularizator al științei.
Scrieri
- Curs de algebră superioară
- Curs de geometrie analitică
- Curs de analiză și calcul integral
- Curs de mecanică aplicată
- Probleme de construcții geometrice.
Gheorghe Buicliu a publicat peste 600 probleme originale de matematică. A mai scris și despre viața și activitatea lui Ion Ionescu.