George Achim
Quick Facts
Biography
George Achim (n. 27 februarie 1960, Valea Chioarului, județul Maramureș) este un profesor de literatură contemporană, conducător de doctorat, critic literar, poet și eseist.
A făcut studiile liceale și universitare la Cluj și București, Facultatea de Litere, specializarea română-spaniolă. În anii studenției, a făcut parte din redacția revistei studențești Echinox din Cluj. În anii ‘90 a obținut o bursă a Consiliului Europei, în specializarea Politici Culturale. Din anul 2001 este Doctor în Litere al Universității București cu teza Utopie și Distopie în Cultura Română.
George Achim este în prezent profesor la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca/Centrul Universitar Nord, Baia Mare. În perioada 2008-2012, George Achim a fost profesor invitat (Gastprofessor) la Universitatea din Viena. Este membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj Napoca.
George Achim a fost un senator PNȚCD, în legislatura 1996-2000 ales în județul Satu Mare.
În cadrul activității sale parlamentare, George Achim a fost membru în grupurile parlamentare de prieteie cu Regatul Spaniei, UNESCO și Statul Israel. Deasemenea, George Achim a fost membru în comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională precum și în comisia pentru politică externă.
Volume publicate
Cele mai importante volume publicate de George Achim sunt:
- Dinspre ieri spre nicăieri, poeme, Editura Dacia, Cluj, 1994
- Iluzia ipostaziată - Utopie și distopie în cultura română, Editura Limes, Cluj, 2002
- Revolte și consimțiri - Scriitori români din secolul XX, Editura Dacia, Cluj, 2004
- Răsfățuri și melancolii, Editura Limes, Cluj, 2007, Nord Literar Nr 1(56), ianuarie 2008.
- Experimente și formule poetice românești din secolul XX, Editura Universității de Nord Baia Mare, 2009
- Dulcețuri din fructe târzii de pădure, poeme, Editura Brumar, Timișoara, 2010
- Sita de ceară - Istorii din istoria unui ținut transilvănean, Editura Școala Ardeleană, Cluj, 2018
Cronici literare
Una dintre cele mai fermecătoare cărți pentru copii din istoria literaturii române, cronică publicată de Alex. Ștefănescu în revista România Literară, 2005
George Achim – inconfortul „stării de gratie“, cronică publicată de Ion Pop în revista Cultura, 2009
În versuri largi și maiestuoase, cronică publicată de Titu Popescu în revista Steaua, 2011
Dulceața vieții sub sabia morții, cronică publicată de Liliana Truță în revista Familia, 2010
Între două lumi, cronică publicată de Carmen Ardelean în revista Caiete Silvane, 2011
Rafinament nostalgic și noblețe de spirit, cronică publicată de Augustin Cozmuța în revista Nord Literar, 2011
Fleurs de Rocaille, cronică publicată de Delia Pop în revista Nord Literar, 2011
Valeriu Valegvi, un poet sedus de nostalgie, cronică publicată de Maria Bologa în revista Banat, 2013
George Achim: Dulcețuri din fructe târzii de pădure, cronică publicată de Constantin Buiciuc în revista Banat, 2012
Utopia/distopia bibliografică, cronică publicată de Alexandra Olivotto în revista România Literară, 2002
Criticul, ca și poetul, cronică publicată de Daniela Petroșel în revista Convorbiri Literare, 2010
Aria lecturilor esențiale, cronică publicată de Florea Miu în revista Ramuri, 2007
Interviuri și articole
Se includ aici interviurile și articolele disponibile on-line:
- FILOZOFIE. George ACHIM, Iluzia ipostaziata, Cristina Ciucu, Observator cultural - numărul 142, noiembrie 2002
- George Achim, poetul care le dă lecții vienezilor, interviu apărut în Graiul Maramureșului din 31 iulie 2010
- Trăim în plină mascaradă, articol publicat de Liviu Ioan Stoiciu pe blogul personal în 3 septembrie 2010
- George Achim - Dulcețuri din fructe târzii de pădure, articol publicat de Marius Manta în revista Ateneu, 8 noiembrie 2011
- George Achim și dialectica iubirii, articol publicat de Iulia Vilcovschi în revista Magazin Sălăjan, 1 iulie 2012
- Ca roman, imi văd condiția de european precum pașoptiștii: bine înfipt în solul patriei, Daniela Sitar-Tăut în dialog cu George Achim (I), publicat în revista Nord Literar, iunie 2017
- Ca roman, imi văd condiția de european precum pașoptiștii: bine înfipt în solul patriei, Daniela Sitar-Tăut în dialog cu George Achim (II), publicat în revista Nord Literar, iulie-august 2017
- Portrait d'une femme, articol publicat de Viorel Muresan în Caietele Silvane, februarie 2016
- Interviu cu prilejul lansării volumului Sita de ceară, acordat în 3 februarie 2018
- Interviu in emisiunea Reactiv - ziarMM, publicat în 25 martie 2020