Aureliu Goci

Aureliu Goci este un critic literar născut la 5 iunie 1948 în satul Letca Nouă din județul Giurgiu. Părinții: Marin și Elena , poștaș, respectiv muncitoare.

Studii

Studiază exclusiv la București (Liceul 36, „Ion Barbu”) și la Facultatea de Filologie 1967 - 1972,ultima poromoție cu 5 ani de studiu , cu profesorii: Nicolae Manolescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Vladimir Streinu, Alexandru Piru, Nicolae Balotă, Marian Popa, Matei Călinescu, Gelu Ionescu, Emanuel Vasiliu, Matilda Caragiu Marioțanu.

Debut în critică

În anul III de facultate, Nicolae Manolescu îl cooptează colaborator la „România Literară” pentru rubrica de „Poezie”. Publică în revistele România literară, Amfiteatru, Scînteia tineretului, Luceafărul, Ramuri, Curtea de la Argeș, Confesiuni și altele.

Cariera

• Profesor de limba română la Liceul din Snagov și la Liceul teoretic din Brănești
• Muzeograf la „Muzeul Literaturii Române”
• Redactor la „Glasul națiunii” (Chișinău), „Ecart”, „Dunărea albastră” – suplimente culturale ale ziarului „Economistul”
• Consilier în Parlamentul României la cabinetul deputatei Leonida Lari
• Redactor la editura „Academiei Române”.

Viața personală

Căsătorit cu traducătoarea și scriitoarea Gabriela Banu; doi fii – Costin Aurelian Banu și Andrei Alexandru Goci.

Colecții inițiate

1. „Manuscriptum” în 50 de numere, alături de Fănuș Băileșteanu (ed. Muzeului Literaturii Române, 1983)
2. „Clasicii noștri” (editura „Exigent”, cu prefețe semnate aproape exclusiv de A.G.)
3. „101 capodopere ale romanului românesc” (editura Gramar)

Volume de critică și studii critice

1. Delavrancea și devenirile arhetipului (ed. „Glasul”, 1995)
2. Arghezi între infinituri. Eseu despre religiozitatea omului necredincios, (ed. Curierul Dunării, 1996)
3. Eminescu la infinit, (ed. Viitorul românesc, 1997)
4. Răzbunarea lui Moromete sau Marin preda și onoarea de a fi contrazis de istorie (ed. Curierul Dunării, 1998)
5. Romane și romancieri în secolul XX (ed. Fundației PRO, 2000)
6. Originile, înflorirea și răspândirea mitului Dracula (ed. Equator Publishers, Victoria, Australia, 2000)
7. Mileniul al III-lea și „direcția nouă” în cultura românească (ed. Viitorul românesc, 2001)
8. Geneza și structura poeziei românești în secolul XX (ed. Gramar, 2001)
9. Dinu Săraru și reconvertirea romanului în poveste (ed. Semne, 2002)
10. Fenomenul Caragiale și reîncarnările virtuale (ed. Curierul Dunării, 2002)
11. Prozatori români la frontiera dintre milenii ( ed. Viitorul românesc, 2003)
12. Prozatori romnâni la frontiera mileniului, ediție revăzută și adăugită (ed. Betta, 2009)
13. Apocalipsa după Arghezi (ed. Betta, 2010)
14. Poeți români la frontiera dintre milenii (ed. Niculescu, 2012)
15. Liviu Rebreanu – centrul operei și distribuția tipologică (ed. Betta, 2014)
16. Întâmpinarea cărților – echilibru și contraste, metamorfoze și metafore în cronici literare (ed. Betta, 2015)
17. Mircea Eliade – spațiul ancestral și tipologia urbană (ed. Zodia Fecioarei, Pitești, 2016)

Al. Piru: Fostul nostru student, Aureliu Goci, scrie critică literară cu pasiune și aplicațieși atacă subiecte numai de vârf: Eminescu, Arghezi, Marin Preda, Istoria și structura genurilor literare.

A publicat foarte devreme cronici și recenzii, studii specializate și exhaustive, dar a amânat, până la limita ratării, debutul în volum. Student eminent, a practicat ulterior toate meseriile filologice: a fost profesor, bibliotecar, muzeograf, redactor la toate tipurile de publicații de la cotidian la reviste foarte specializate, de tip „Manuscriptum”. Avem acum, în 1992, plăcerea și motivația să-i predăm ștafeta direcției critice pentru o nouă „generație maioresciană”, pe care și noi am primit-o de la G.Călinescu. Profesorul o avea de la Mihail Dragomirescu, care și el o preluase, ca pe un mesaj sacerdotal, și chiar printr-un fel de ritual de inițiere, de la Titu Maiorescu, pe la începutul secolului XX. Credem că autorului monumentalei „Istorii a literaturii române de la origini până în prezent” i-ar fi plăcut modul gordianic prin care Goci rezolvă unele, aparent insurmontabile, probleme ale analizei și sintezei. Ca și imaginația sa critică.

El s-a născut cu „harul”, noi îi transmitem „darul”. (recomandare pentru ocuparea postului de muzeograf la Muzeul Literaturii Române, apărut ulterior ca referință critică).

Dumitru Radu Popescu: Aureliu Goci are un ideal – profesorul Piru consideră că, în afară de a trăi ca orice familist, istoria și critica literară formează temeiul existenței sale. Precum d. Al.Piru, citește tot ce apare pe piața culturală și, ca și cum ar veni dinspre viitor, domnul Goci vrea să-și spună părerea despre trecut și prezent, (asumându-și chiar posibilitatea de a greși. Are simpatii, idiosincrazii, ca orice critic viu. Adică este un critic normal). A cunoscut la față, din studenție, toate motoarele critice ale vremurilor și a asistat la multiplele schimbări la față ale acestor motoare ce trebuiau să împingă înainte societatea – și societatea culturală în primul rând! – curățind-o de putregai. (...)

Aureliu Goci scrie despre prozatori, despre poeți, despre debutanți sau despre cei aflați în fața mareliu debut de dincolo, având ambiția să descopere noi ramuri în ogorul literar. Scrie și despre critici, despre aproape toți cei care au ceva de spus, dar nu-i ocolește nici pe cei care cunosc totul despre nimic și descriu în pagini somptuoase nimicul social, politic, moral, sexual (...)

Oricum, Aureliu Goci nu-i consideră pe literați niște păcătoși pentru care criticul (oricine ar fi el) trebuie să se jertfească, asemenei lui Cristis, ca să-i mântuiască... Nu, Aureliu Goci este un om între oameni, un coleg, cu simpatiile și idiosincraziile sale, ca orice critic, asemeni profesorului Piru, pentru care apatia critică era un nonsens care certifica rațiunea de a nu fi critic.