Sigismund Borlea

Sigismund Borlea (maghiară Borlea Zsigmond) (n. 1827, Șiria – d. 1883, Baia de Criș) a fost prim-notar al Comitatului Zarand pe toată durata de existență a comitatului (1861–1876) și deputat în Dieta de la Budapesta în perioada 1865–1878.

Biografie

S-a născut ca fiu al preotului Mihai Borlea (1801–1865) și al Mariei Vancu (1802–1845). A fost unchi de gradul V pentru Ioan Slavici și de gradul VI pentru Ioan Rusu Șirianu, ascendentul comun fiind bunicul patern al lui Sigismund, Mihai senior. A studiat teologia la Institutul Preparandial Pedagogic din Arad și filozofia la Pozsony, iar după alte surse dreptul la Universitatea din Budapesta.

În timpul Revoluției de la 1848 aderă la ideile revoluționare a lui Kossuth și activează în Dieta de la Debrețin. A fost protonotar la Șiria și Baia de Criș unde, alături de Ioan Pipoș și Amoș Frâncu (senior) a făcut parte din administrația românească a Comitatului Zarand ca protonotar (prim-notar) pe toată durata de existență a comitatului (1861–1876). După desființarea comitatului a rămas notar la Baia de Criș până la moarte. A fost înmormântat în Cimitirul Eroilor din Țebea.

Deputat în Dieta de la Budapesta

A reprezentat Hălmagiul în Dieta de la Budapesta, în patru legislaturi succesive: 1865–1868, 1869–1872, 1872–1875 și 1875–1878.

Ca deputat, împreună cu Iosif Hodoș a susținut interesele Zarandului, ale școlilor românești și ale românilor în general. Abnegația sa a generat expresia „Zarandul — țara lui Borlea”. A combătut legea pentru exercitarea puterii judecătorești, care îngrădea dreptul comitatului de numire a funcționarilor români în justiție. A cerut subvenții pentru înființarea gimnaziilor românești de la Șomcuta Mare, Brașov și Brad și pentru înființarea Teatrului Român (nu s-au acordat). A susținut dreptul naționalităților de a se exprima în limba națională și dreptul de a participa la viața administrativă prin reprezentare proporțională.

A cerut nu numai menținerea Comitatului Zarand, ci și — deoarece era foarte mic — extinderea lui cu unele comune de pe malul drept al Mureșului din Comitatul Inidoarei (Hunedoarei), și din zona Câmpenilor. Nu numai că nu s-a aprobat, ba din contra, în 1876 comitatul a fost desființat — motivul fiind „cuibul lui Hodoșiu și Borlea să fie șters de pe fața pamântului” — și divizat în două părți, care au fost alipite comitatelor Arad și Hunedoara.

La 4 decembrie 1876 Borlea a adus la cunoștința Camerei deputaților din Parlament că în mai multe localități din Transilvania și Banat s-au înființat școli comunale din fondurile fostelor regimente grănicerești, dar guvernul își aroga dreptul de a numi învățătorii, cu scopul de a le maghiariza. Deoarece românii au încercat să le pună sub protecția bisericii, dându-le un caracter confesional, autoritățile locale n-au mai permis deschiderea lor.

Lectură suplimentară

• C. Diaconovici, Enciclopedia română, vol. 1, Sibiu: Ed. Krafft, p. 103
• Romulus Neag, Personalități brădene în lumina istoriei, Brad, 1995, p. 82
• Ioan Slavici, Amintiri, București: Editura pentru literatură, 1967, pp. 25–26

Vezi și

• Mormântul lui Sigismund Borlea din Panteonul Moților

Legături externe