Cristian Sima

The basics

Quick Facts

Gender
Male
The details

Biography

Cristian Sima este un controversat om de afaceri din România. Părea de treabă, muthafuckerul. Doctor în matematică și cu câțiva ani de practică pe piețele de capital din Italia, Franța și de la Londra, conform CV-ului public, Sima a fost unul dintre primii investitori locali care a deschis o firmă de brokeraj dedicată piețelor internaționale. WBS Holding, firma pe care Sima a înființat-o în 1997 la Londra, investea pe bursele internaționale și pe piața valutară Forex, într-o perioadă când majoritatea brokerilor se concentrau pe bursa locală și se ocupau de adunarea cupoanelor distribuite în anii 1990 de premierul Nicolae Văcăroiu.

În perioada martie - august 2007, el a fost membru în Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București (BVB). În decembrie 2007 a candidat la funcția de președinte al BVB, după demisia lui Septimiu Stoica, fiind învins însă de directorul general al instituției, Stere Farmache. A plecat însă cu scandal, după ce au apărut înformații că Sima ar fi colaborat cu Securitatea în perioada comunistă. Dan Paul, președintele Asociației Brokerilor și vicepreședinte al BVB în acea perioadă l-a acuzat pe Sima că a încercat să preia controlul BVB deși legea pieței de capital nu dă voie nici unui acționar să dețină mai mult de 5% din capitalul bursei. După acest episod, Sima și-a vândut acțiunile la BVB și și-a îndreptat atenția către Sibex. El a mai avut în 2010 o tentativă de a candida la președinția BVB, dar nu a obținut suficiente voturi.

Sima a mai fost implicat și în alte afaceri. El a fost acționar alături de Dan Pascariu, președintele UniCredit Țiriac Bank, și arhitectul Adrian Lustig în firma Romfelt Real Estate, care a devoltat un proiect rezidențial - Doamna Ghica Plaza (fost Romfelt Plaza). Complexul a fost dezvoltat pe terenul fostei fabrici de pâslă Romfelt, din zona Obor, pe care Sima a preluat-o de pe bursă în 1998. El a dat fabrica salariaților și a rămas cu terenul.

Cristian Sima a mai deținut și o participație de 9% în portalul de știri Hotnews.ro, pe care a vândut-o în septembrie 2012.

În octombrie 2012, Cristian Sima, pe atunci președinte al Bursei din Sibiu, a fost acuzat de mai mulți clienți ai săi că i-a păgubit cu peste un milion de euro după ce ar fi pierdut banii acestora în tranzacții foarte riscante pe piața valutară Forex.

La acel moment a fugit din România de teama furiei investitorilor, dar a continuat să comenteze de pe margine despre caz și clienții implicați prin mai multe scrisori care au ajuns în media.

Sima a reu­șit să pătrundă în sferele în care se învârt oamenii bogați con­struind prie­tenii cu persoane cunoscute, precum Alexandrina Gătej, fosta șefă a Unilever și fost consilier prezidențial, sau cântărețul Tudor Chirilă.

Sima a fugit din țară după ce ar fi pierdut circa 3,5 milioane de euro, banii a circa 60 de clienți ai WBS Holdings, firmă înregistrată în Insulele Virgine Britanice și care nu era autorizată sau supravegheată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Note

Legături externe

The contents of this page are sourced from Wikipedia article. The contents are available under the CC BY-SA 4.0 license.